Fii primul care adaugi o recenzie la „Vina ne învaţă, iubirea ne vindecă”
Vina ne învaţă, iubirea ne vindecă
18.00 lei
„Aceasta este o carte despre a ne reaminti ce am pierdut. De câte ori nu v-aţi trezit dimineaţa, oftând la perspectiva unei noi zile, cu toate sarcinile, anxietăţile şi dificultăţile acesteia? De câte ori nu aţi revăzut în minte regretele de ieri şi aţi anticipat temerile de mâine, chiar înainte ca ziua să înceapă? Dimineţile în care întâmpinăm lumea cu oboseală şi grijă, ne arată clar ce pierdem, cei mai mulţi dintre noi, pe măsură ce avansăm în vârstă – starea naturală de curiozitate, uimire, recunoştinţă şi entuziasm, care îi face pe copii atât
de încântători.
Îmi amintesc ce sentiment special aveam când îi ridicam pe copiii mei dimineaţa din pătuţ şi erau atât de entuziasmaţi de ziua ce începea. Trăind în momentul prezent, ei abordau viaţa cu uimire, anticipaţie şi onestitate. Dacă le era foame sau erau uzi, plângeau şi ţipau. Dacă erau mulţumiţi, râdeau sau zâmbeau. Erau umani în mod autentic şi liberi în a se exprima într-un mod în care, adeseori, adulţii nu o pot face. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, obligaţiile, responsabilităţile şi rolurile noastre preiau, de cele mai multe ori, controlul. Nemaifiind liberi în a ne exprima dispoziţiile, nevoile şi fanteziile, ne găsim plăcerea în actul de a-i mulţumi pe ceilalţi. Stările noastre naturale de dispoziţie şi impulsurile se simt ruşinate şi învăţăm să le blocăm, treptat, resemnându-ne să trăim într-o stare de vinovăţie nesănătoasă, în care efortul inutil de a mulţumi pe toată lumea, de a face bine, de a fi „perfect” şi de a ne menţine şi pe noi în siguranţă pe durata acestui proces, ne ţine prizonierii îndemnului de a face ceea ce credem că „ar trebui” să realizăm.
Dacă spunem da vinovăţiei, începem să zicem nu vieţii.” (Joan Borysenko)
Îmi amintesc ce sentiment special aveam când îi ridicam pe copiii mei dimineaţa din pătuţ şi erau atât de entuziasmaţi de ziua ce începea. Trăind în momentul prezent, ei abordau viaţa cu uimire, anticipaţie şi onestitate. Dacă le era foame sau erau uzi, plângeau şi ţipau. Dacă erau mulţumiţi, râdeau sau zâmbeau. Erau umani în mod autentic şi liberi în a se exprima într-un mod în care, adeseori, adulţii nu o pot face. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, obligaţiile, responsabilităţile şi rolurile noastre preiau, de cele mai multe ori, controlul. Nemaifiind liberi în a ne exprima dispoziţiile, nevoile şi fanteziile, ne găsim plăcerea în actul de a-i mulţumi pe ceilalţi. Stările noastre naturale de dispoziţie şi impulsurile se simt ruşinate şi învăţăm să le blocăm, treptat, resemnându-ne să trăim într-o stare de vinovăţie nesănătoasă, în care efortul inutil de a mulţumi pe toată lumea, de a face bine, de a fi „perfect” şi de a ne menţine şi pe noi în siguranţă pe durata acestui proces, ne ţine prizonierii îndemnului de a face ceea ce credem că „ar trebui” să realizăm.
Dacă spunem da vinovăţiei, începem să zicem nu vieţii.” (Joan Borysenko)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.