Viata de dupa viata

Silvia Urlih este dovada vie a unui miracol existențial
O carte este mai întâi idee, aspirație, dorință, proiect, voință și stăruință de a scrie o poveste, de a așterne pe hârtie un film în cuvinte… Pentru a scrie o carte este nevoie de talent, inteligență, cultură și motivație. Motivație se găsește… Din păcate, după 1989, de când s-a dat liber la tipar și a fost abolită cenzura comunistă, au apărut ca pe bandă foarte mulți poeți și prozatori fără valoare, fie dintre vechii aspiranți, epigoni neafirmați ai proletcultismului, umbre din umbra puținilor scriitori autentici ai veacului trecut, fie dintre noii aspiranți mai tineri care, cum se suspectează de oarece veleități literare, se și dedau ambițului (!) de a avea o carte…
Asistăm la o adevărată invazie de autori de toate soiurile, a căror principală motivație de a-și publica scriitura este orgoliul trufaș de a parveni și de a-și afișa eticheta contrafăcută, comandată și plătită editorilor. Provenind și aceștia, nu puțini, din masa aspiranților fără nerv și har pentru creația literară, au făcut o meserie și o afacere din amatorismul cărturăresc, publicând orice și pe oricine… Ca editor trebuie să recunosc faptul că această activitate nu este nici pe departe profitabilă. Pentru Editura Națiunea este o bucurie nașterea unei cărți adevărate și o sărbătoare de suflet descoperirea unui autor de valoare.
Silvia Urlih, prin cartea ei de debut, „Viața de după viață”, ne oferă cu generozitate această răsplată: satisfacția de a adăuga patrimoniului românesc cultural și spiritual o carte de excepție. Spun „de excepție” din motive pe care le voi justifica nu doar spre a vă convinge să citiți această carte minunată despre… minuni, ci să-mi explic și eu, de ce parcurgând pe nerăsuflate povestea vieții Silviei Urlih, am uitat încă de la primele pagini că trebuie să fiu analitic, atent și vigilent la fiecare propoziție, cu ochii editorului critic și exigent.

Încă un motiv pentru care acord atributul „de excepție” cărții este faptul că Silvia Urlih nu a aspirat niciodată în viața ei ajunsă la maturitatea deplină, să scrie un roman, nici măcar o nuvelă, o povestioară…
Romeo Tarhon,
publicist