Ultimele zile cu Adolf Hitler

Descriere

Prin liceu și facultate, devoram cărțile despre cel de-al doilea război mondial, fără a face vreo diferențiere valorică și fără a încerca să decopăr care este adevărul. Lipsă de sistematizare, era o perioadă în care nu mă puteam apropia de cărți din cauza prețului și atunci citeam orice îmi cădea în mână. Se pare că obiceiul nu a dispărut, iar o parte însemnată a adolescenților zilelor noastre fac același lucru, literatura despre al doilea război mondial, despre Hitler și Goring, memoriile marilor criminali naziști fiind în continuare la mare căutare.

Cum părerile mele despre nazism sunt la fel de tranșante, am citit și privit noua apariție de la Editura Meteor Press cu un ochi critic, căutând să discern, pe cât mai putut, care este adevărul și unde sunt ”intoxicațiile” doctrinare, fără suport în realitate. Astfel, am găsit în ”Ultimele zile cu Adolf Hiltler”, de Erich Kempka, două cărți complet diferite: pe de o parte, un jurnal destul de sec, dar sincer al vieții șoferului personal al lui Hitler, Erich Kempka, timp de 13 ani, de la prima întâlnire cu Hitler și până la moartea acestuia; pe de altă parte, jumătate de carte intitulată ”Contexte și interferențe”, produsă de Erich Kern, un simpatizant și fanatic al extremei dreapta, în care, în afara unor amănunte ale vieții conducătorului nazist, sunt exacerbate importanța statului național-socialist, victoriile germane în cel de-al doilea război mondial, ”inteligența” diabolică a lui Hitler, conspirațiile marilor puteri din timpul războiului, dar și de după.

Să le luăm pe rând, așadar. Prima parte a cărții, de aproximativ 100 de pagini (din păcate, nu cea mai importantă din punct de vedere al lungimii), este mărturia șoferului personal al lui Hitler timp de 12 ani, Erich Kempka, care ne istorisește destul de rece ”aventurile” prin care a trecut în perioada 1932-1945. Se pare că acest jurnal este scris undeva înaintea anului 1950, mai ales dacă avem în vedere declarația pe care a dat-o în fața notarului public în august 1950, reprodusă în carte, prin care declară că el personal a scris ”Eu l-am incinerat pe Adolf Hitler”, la modă fiind în acea perioadă pseudo-jurnalele care au ca subiect evenimente din al doilea război mondial, dar scrise de serviciile secrete, de persoane care doreau senzaționalul, de oameni care nu participaseră la evenimente.

De ce spun ”un jurnal destul de rece”? Nu este o impresie negativă, ci doar o constatare a bunului-simț a autorului, în majoritatea capitolelor: Erich Kempka face foarte puține precizări cu privire la politica lui Adolf Hitler, concentrându-se doar pe fapte, fără a face caz de consecințe, de morți, de cauze. Din acest punct de vedere, este de admirat, chiar dacă uneori, din cuvintele sale, se vede că îl venera pe Hitler și considera că întâlnirea cu el a fost providențială. Dar, într-o vreme în care nazismul avea proprii partizani, Erich Kempka este în cele mai multe aspecte echidistant (nu același lucru se poate spune de celălalt semnatar al cărții, Erich Kern).