Semne, constelaţii şi nakshatre
40.00 lei
Astrologia se află într-un moment profund semnificativ pentru propria ei evoluţie: acela al unei noi vârste, când va fi folosită nu pentru predicţii banale sau pentru „citiri” mai mult sau mai puţin incomplete, ci pentru corectarea propriului nostru destin, pentru aflarea căii de evoluţie spirituală şi de elevare care ne este proprie fiecăruia/fiecăreia.
Astrologia este o ştiinţă de origine divină, revelată oamenilor de marii înţelepţi ai trecutului spiritual al acestei planete, în faţa cărora ne plecăm cu umilinţă şi cu recunoştinţă pentru moştenirea de nepreţuit pe care ne-au lăsat-o.
Alcătuind
Astrologia este o ştiinţă de origine divină, revelată oamenilor de marii înţelepţi ai trecutului spiritual al acestei planete, în faţa cărora ne plecăm cu umilinţă şi cu recunoştinţă pentru moştenirea de nepreţuit pe care ne-au lăsat-o.
Alcătuind
o triadă divină împreună cu astronomia şi alchimia, astrologia, ca ştiinţă, integrează matematica, fizica, Ayurveda (ştiinţa sacră multimilenară a vieţii), Vastu (ştiinţa sacră a armoniei dintre om şi spaţiul în care locuieşte şi munceşte), Swara (ştiinţa sacră a suflurilor), filosofia şi mitologia. Ignorată în secolele întunericului spiritual, ajunsă în zilele noastre pe mâna oricui are un computer şi un soft de specialitate, astrologia a ajuns o marfa ieftină şi comercializată cu impertinenţă, înscriindu-se în karma planetară de ignoranţă spirituală, dar aşteptând răbdătoare timpurile de Lumină ce o vor repune în drepturile ei sacre.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.