Personalitate și politică
28.00 lei
Acest demers vizează decelarea unui model de personalitate dezirabilă, ale cărei manifestări publice în spațiul politic să aproximeze parametrii și exigențele unei activități optime în cadrul unei democrații funcționale, identificabile la nivelul reprezentanților clasei politice românești.
În același timp, ne propunem codificarea unui set de atribute, caracteristici, cultivabile la protagoniștii vieții politice, care să permită raportarea electoratului la acele personalități în măsură să întrunească și să reflecte opțiunile și așteptările acestuia, perfecționarea sistemului electoral, prin adoptarea votului uninominal.
Cu alte cuvinte, obiectivul central al prezentului demers este acela de a încerca să conturăm un model al personalității politice optimale, care să constituie sau să reprezinte un element de referință în (auto)evaluarea personalităților politice concrete, încercând totodată să pronosticăm, în egală măsură, spre ce tipuri de personalitate se îndreaptă sau se orientează electoratul, opinia publică, în timpul campaniilor electorale și care sunt stilurile de conducere agreate de către cei care își desemnează reprezentanții prin vot democratic.
1 în stoc
Recenzii
Nu există recenzii până acum.