Descriere
Doreen Virtue a auzit destul de frecvent această întrebare la seminarele sale, astfel încât le recomandă de obicei participanţilor cartea ei Vindecarea cu îngeri. Şi-a dat totuşi seama că până şi această carte este puţin cam avansată pentru cei care participau pentru prima dată la seminar, pentru cei nou veniţi. Într-o dimineaţă, atunci când a văzut şi a auzit clar titlul Îngeri 101, Doreen a înţeles că îngerii voiau ca ea să scrie o carte introductivă, cu informaţii fundamentale despre aceste fiinţe cereşti.
Deci, cartea aceasta este rezultatul acelei îndrumări primite de la îngeri: o privire generală despre ceea ce sunt îngerii, dincolo de limitele unei anumite biserici sau credinţe; despre rolul îngerilor în diferite texte spirituale şi religii; despre căile prin care îngerii ne ajută şi despre cum să-i chemăm în ajutor; informaţii despre îngerii păzitori şi despre arhangheli, precum şi cele mai frecvente întrebări despre îngeri.