Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Imageria inimii – o cale spre iluminare

25.00 lei

artea a fost scrisă ca urmare a feedback-ului excepţional primit de la cititorii din întreaga lume pentru Aici, acum este tot ceea ce avem şi detaliază capitolele despre Imageria Inimii – cel mai vechi sistem spiritual cunoscut – din precedenta carte. Aşa cum ne-au obişnuit, Daniel (Tezin Rinchen) şi maeştrii lui tibetani ne împărtăşesc informaţii din comoara de înţelepciune tibetană, care au dăinuit prin timp tocmai datorită eficienţei lor. Ei ne explică, printre altele: cum să trăim în Inimă, cum să încetinim ritmul ca să ne bucurăm de frumuseţea vieţii, cum să evadăm din
închisoare minţii, cum să înţelegem scopul vieţii, cum să obţinem claritatea care ne este atât de necesară într-o lume confuză, care pare să-şi fi pierdut reperele, cum să atingem iluminarea şi să ne eliberăm, astfel, de ciclul reîncarnărilor.
După mii de ani în care învăţăturile budismului tibetan au fost transmise pe cale orală unui număr mic de iniţiaţi, odată cu schimbarea energiei şi cu transformările semnificative prin care trece Pământul, răspândirea acestor învăţături a căpătat amploare, iar cartea lui Daniel se înscrie şi ea în acest proces, venind în întimpinarea nevoii de cunoaştere a fiecăruia dintre noi.
Meritul cărţii lui Daniel este acela de a transmite informaţii valoroase pentru evoluţia spirituală, într-un limbaj accesibil şi clar. Cartea are o bogată componentă teoretică (învăţături străvechi tibetane) şi una practică (exerciţii şi meditaţii). Ca element inedit, această carte conţine o serie de imagini în care Daniel ilustrează modul de efectuare a unor exerciţii tibetane.
SKU: 978-606-639-091-0 Categorie: Etichetă: Product ID: 17837

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Imageria inimii – o cale spre iluminare”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *