Descriere
Toţi grădinarii – indiferent dacă sunt începători sau mai experimentaţi în această activitate – ştiu cât de importantă este cunoaşterea diverselor categorii de dăunători care atacă plantele de cultură, precum şi lupta susţinută pe care trebuie s-o ducă în scopul contracarării acţiunii lor.
În cartea de faţă cititorii sunt instruiţi, pas cu pas, în ce constă protecţia plantelor cultivate în grădină, cum se utilizează pesticidele, în ce mod se aplică tratamentul adecvat fiecărei specii în parte. Cititorilor le sunt prezentate în mod detaliat formele de manifestare ale dăunătorilor, precum şi metodele cele mai eficiente care se aplică în scopul prevenirii şi combaterii acestora.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.