Descriere
Albumul este un reper important pentru toţi cei interesaţi de patrimoniul naţional, specialişti sau nu, şi poate reprezenta un instrument util de cunoaştere şi promovare a potenţialului turistic al oraşului Câmpulung Muscel.
50.00 lei
Noul album din colecţia igloo patrimoniu dedicat oraşului Câmpulung Muscel este primul din seria de monografii ale unor vechi oraşe româneşti pe care Igloo media o inaugurează cu această ocazie. Albumul prezintă exemple de arhitectură civilă, vestita casă de Muscel fiind reprezentativă pentru tipul de locuire urbană medievală din Ţara Românească, dar şi exemple de clădiri de patrimoniu, precum Casa Golescu, Vila G. Ştefănescu sau Vila Matei Drăghiceanu care au beneficiat de restaurari fericite. De asemenea, este adusă în atenţie vechea curte domnească ce păstrează vizibile urmele etapelor succesive ale istoriei sale arhitecturale, de la Crucile Juramântului şi bisericile multe şi vechi, la fostele târguri şi mahalale înşirate în lungul Bulevardului Negru-Vodă.
Albumul este un reper important pentru toţi cei interesaţi de patrimoniul naţional, specialişti sau nu, şi poate reprezenta un instrument util de cunoaştere şi promovare a potenţialului turistic al oraşului Câmpulung Muscel.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.