Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

RETETE PENTRU TRUP SI SUFLET

28.00 lei

SKU: 9786065920378 Categorii: , , , Etichetă: Product ID: 7322

Descriere

Cuvânt înainte
Am scris această carte spre a oferi celor ce preţuiesc sănătatea o şansă de îndreptare. Suferinţa nu pică din cer. Se datorează percepţiilor greşite, gesturilor şi atitudinilor în neconcordanţă cu esenţa noastră – umană şi divină în acelaşi timp -, forţând organismul să se adapteze unor tendinţe greşite. „Nu ştiu, n-am timp, nu contează, nu cred, nu pot” definesc un stil de viaţă dezordonat, în care negaţia face legea. Alimentaţia la întâmplare, neîncrederea în sine, necredinţa sunt greşeli cronice. Viaţa modernă, cu stresul ca o pasăre de pradă, poartă cu sine sâmburele neputinţei. Se ocupă de toate omul, doar de el n-are timp. Şi nici pricepere. Eventual, se duce la medic. Primeşte medicamente compensate. E mulţumit. Doamne, câtă ignoranţă!
Ce să mănânc? Mezelurile nu-s bune, margarina-i un plastic, sarea e pe lista lui „nu”, dulciurile – ce mult îmi plac! – obosesc pancreasul, sucurile sunt sintetice, îngheţata la fel. Dar pâinea albă ce are? Cu laptele ce-aveţi? De ce atâtea lichide? De unde să ştiu ce-i cu E-urile astea? Cât timp să evit aceste „capcane”? Poate aveţi dreptate, dar noi muncim greu. Tocmai de aceea, ca să nu vă poticniţi în şirul anilor, e necesar să ştiţi ce să mâncaţi şi ce nu, cum se combină corect alimentele etc. Cel mai bine, începeţi cu educarea gusturilor. Aceste corecţii vă ajută să nu deveniţi clienţi ai farmaciilor, fiindu-vă propriul medic. Plăcut lui Dumnezeu, pe măsura credinţei, săvârşind fapte bune, repere de curăţenie spirituală. Doar vă e cunoscut preceptul biblic îndemnând să-ţi Iubeşti aproapele ca pe tine însuţi. Aşa vom dobândi sănătate. Doamne, cât e de simplu şi cât se complică cei care suferă. Cum îşi plâng ei de milă, cum îşi caută alinarea prin spitale, alergând la pomul lăudat cu sacul! Primesc ceea ce merită, pe măsura grabei şi a nepăsării de sine. Corectaţi-vă conduita de viaţă, începând chiar de acum. Pas cu pas. Cu bucuria celui care învaţă să se respecte mai mult. Fii corect! Ai încredere în tine, bucură-te de micile izbânzi.

Cartea cuprinde repere de viaţă echilibrată, specifice medicinii populare. Sunt reguli de alimentaţie inteligentă; un ABC de civilitate. Vei înţelege cum o întreagă industrie, prin abile politici de marketing, ne oferă preparate nesănătoase, dar bune la gust. „Găuri negre” ale sistemului medical mirosind a bani şi a superficialitate, având contul „sănătate durabilă” aproape gol. Am definit rolul şi locul nutriţiei în ecuaţia sănătăţii. Am pus degetul pe rană, adeseori, subliniind că alimentele sintetice sunt cauză pentru multe dintre maladiile „incurabile”. Am gândit conceptul de alimentaţie sănătoasă, pornind de la ideea că suferinţa începe chiar din farfurie. Ce meschinării se ascund în spatele alimentelor care ne îmbolnăvesc! Se cheltuieşte imens pentru implementarea acelor metode şi practici care sporesc vânzările.

Eu sunt cercetător şi am început, în 1990, studii cu privire la impactul alimentaţiei asupra sănătăţii. A fost un început temerar, în anii ’90, să spui că e greşit să bei cola, să mănânci mezeluri, să pui în orice fel de mâncare supe concentrate, dulciuri aromatizate sintetic si alte asemenea „bunătăţi”. Am înfiinţat două instituţii neguvernamentale cu scop educativ: Fundaţia „Virginia”pentru Sănătate Publică şi Societatea Naturiştilor din România. Laboratoarele „Favisan”, companie ce a crescut de la trei persoane la 60 şi de la trei produse la peste 550, acreditată GMP şi ISO 9. 001, a devenit un nume apreciat în rândul celor ce-şi caută sănătatea pe cale naturală. Am scris şase cărţi, am pus sub semnul întrebării „sistemul”, am ieşit din rând în momentul în care nu am fost de acord cu surogate în alimentaţie şi îngrijirea sănătăţii. Să mergi împotriva rutinei, a obiceiurilor greşite, devine echivalent cu a fi împotriva firii. Chiar dacă dovezile ştiinţifice sunt de partea ta. Am av depăşi convenienţele şi a nu ţine, neapărat, seami cerut celor care au apelat la mine în a-şi redobi bine „schimbare”.

Pentru sănătatea dvs., parcurgeţi această ci atenţie şi faceţi curăţenie în gânduri. „Schimbaţii minţii voastre pentru a înţelege care este voia J cea bună, plăcută, desăvârşită.”(Romani, 12: 2). pe care l-am ales, spre a ne fi reper de cumpătare ş mai presus de orice comentariu.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „RETETE PENTRU TRUP SI SUFLET”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *