Descriere
Privind retrospectiv, am convingerea că toți venim pe lume cu un rost de îndeplinit, cu un sens precis în funcționalitatea Universului. Este motivul pentru care suntem dotați cu o anumită zestre nativă și ne naștem în locul și în condițiile adecvate drumului pe care îl avem de străbătut în efemera noastră existență.
În căutarea propriului Sine, am înțeles că avem cu toții o sorginte spirituală, că facem parte integrantă din Marele Univers și tot ceea ce ni se întâmplă, se întâmplă și în nemărginirea sa. Prin urmare, singura cale de a scrie o istorie fericită la nivel de umanitate este aceea de a trăi în acord cu Legea fundamentală pe care se sprijină Universul – aceea a binelui, a zidirii și nu a distrugerii, a respectului pentru natură, pentru demnitatea umană și dreptul natural la viață al tuturor ființelor.
Aceasta este esența Noii Spiritualități.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.