„Adevărata meditație este lipsită de direcție, scop sau metode. Toate metodele caută să atingă o anumită stare a minții. Însă toate stările sunt limitate, temporare și condiționate. Fascinația față de stări duce numai la atașamente și dependență. Adevărata meditație înseamnă a fi în conștiința primordială.
Adevărata meditație apare în mod spontan în conștiința noastră atunci când atenția nu este îndreptată în mod special asupra unui obiect al percepției. Când ești novice în practica meditației, poți observa cum atenția ta este concentrată mereu în jurul unui obiect: gânduri, senzații fizice, emoții, amintiri, sunete, etc. Și asta din cauză că mintea este condiționată să se concentreze asupra obiectelor din jur. De asemenea, mintea interpretează compulsiv obiectul de care este conștientă într-un mod mecanic și distorsionat; astfel, începe să tragă concluzii și să facă presupuneri conform condiționărilor din trecut.
În adevărata meditație, obiectele sunt lăsate să funcționeze în mod natural. Acest lucru înseamnă că nu trebuie depus niciun efort pentru a manipula sau suprima vreun obiect al conștiinței. Ceea ce contează este să fii conștiință: nu să fii conștient de obiecte, ci să te odihneşti în însăși conștiința primordială. Conștiința primordială reprezintă sursa în care toate obiectele apar și dispar în cele din urmă. Pe măsură ce te destinzi în conștiință, în ascultare, concentrarea compulsivă a minții asupra obiectelor începe să se diminueze. Tăcerea ființei va izvorî mult mai ușor în conștiință, îndemnându-te să te odihnești și să fii. O atitudine de deschidere receptivă, lipsită de orice scop sau anticipare, va facilita prezența tăcerii și a calmului, pentru a fi revelată ca adevărata ta condiție.
Tăcerea și calmul nu sunt stări, așadar nu pot fi produse sau create. Tăcerea reprezintă non-starea în care toate stările se nasc și se sting. Tăcerea, calmul și conștiința nu sunt stări și de aceea nu pot fi niciodată percepute în deplinătatea lor ca obiecte. Tăcerea în sine este observatorul etern lipsit de formă sau atribute. Pe măsură ce te cufunzi tot mai mult în starea de observator, toate obiectele își dobândesc funcționalitatea naturală, iar conștiința se eliberează de constrângerile și identificările compulsive ale minții, întorcându-se în non-starea sa naturală a Prezenței.
Astfel, întrebarea simplă, dar profundă, „cine sunt Eu?”, poate revela faptul că sinele nu este tirania nesfârșită a personalității egotice, ci libertatea fără formă a ființei – conștiința primordială în care toate stările și obiectele se nasc și se sting ca manifestări ale sinelui etern nenăscut, Eu sunt. ”
Recenzii
Nu există recenzii până acum.