Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Universul te susţine

30.00 lei

– transformă-ţi frica în credinţă

Chiar şi atunci când ne dedicăm iubirii şi fericirii, adesea ni se pare greu să renunţăm la frica de care am ajuns să depindem. Crezând că eforturile şi vrajba sunt necesare pentru a avea succes, bucurii durabile sau o viaţă cu rost, îi dăm sens durerii noastre şi ne simţim în siguranţă într-o stare conflictuală sau de control. Ducem cu noi credinţa inconştientă că pentru a rămâne în viaţă trebuie să ne păstrăm mecanismele de protecţie, indiferent cât de bine ne-am simţi iubind.
Poţi face tot ce-ţi stă în putinţă pentru a crea
libertate, a te conecta la flux şi a te elibera de obiceiurile bazate pe frică, însă este probabil ca în momentul în care simţi o oarecare eliberare să-ţi fie întunecată vederea de umbra fricii care sălăşluieşte dedesubt. Poate că nu ai recunoscut acest tipar înainte, dar, odată ce o faci, îţi poţi începe călătoria către libertate. Aceasta deoarece principalul motiv pentru nefericirea noastră este surprinzător de simplu: suntem rezistenţi la a fi fericiţi.
Sigmund Freud a identificat fenomenul rezistenţei atunci când mulţi dintre pacienţii săi nu se făceau bine. într-o noapte, în vis, şi-a dat seama că unul dintre pacienţii săi nu se însănătoşea deoarece nu voia să o facă. Acest vis l-a făcut să-şi dedice o mare parte a practicii sale analizei rezistenţei, care a devenit baza terapiilor sale.
Spre deosebire de pacientul lui Freud, tu te-ai hotărât să te trezeşti din frică şi să te sincronizezi cu iubirea imediat ce ai deschis această carte.
SKU: 978-606-639-259-4 Categorie: Etichetă: Product ID: 18116

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Universul te susţine”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *