Se pot produce miracole
25.00 lei
apreciere şi fericire. Parcurgând programul prezentat în cartea Se pot produce miracole, cititorii se pot aştepta la o transformare incredibilă, făcând pur şi simplu, în fiecare zi, modificări subtile, pentru a crea, la sfârşitul celor 40 de zile, o schimbare miraculoasă.
„Maestra în miracole Gabrielle Bernstein transmite mesajul convingător că orice este cu adevărat posibil, doar prin câteva modificări subtile, pe care aproape toţi putem să le facem. Dându-şi seama de faptul că noi suntem autorii experienţei noastre, Gabrielle ne conduce, pas cu pas, prin terenul spinos al credinţelor false şi ne ajută să ne găsim drumul de întoarcere Acasă, la adevărul nostru cel mai profund, ca să putem materializa o viaţă care să fie plină de lumină şi iubire. – Katherine Woodward Thomas, autoare de mare succes a cărţii Calling in The One”şi co-director al Feminine Power Global Community.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.