Rai şi Pământ
18.00 lei
– o conexiune mediumică
Mulţi oameni au fost captivaţi de uimitoarea abilitate a lui James Van Praagh de a comunica cu alte tărâmuri spirituale – şi vieţile lor s-au schimbat. El ne arată ce se află în spatele propriei noastre lumi vizibile, explicându-ne faptul că moartea nu este sfârşitul existenţei, iar modul în care comunicăm cu cei trecuţi dincolo poate aduce mângâiere, speranţă şi dragoste în vieţile noastre.
Probabil că aceasta este cea mai importantă carte pe care Van Praagh a scris-o vreodată şi, prin ea, autorul ne ajută să ne dezvoltăm propriile talente mediumice înnăscute.

În ultimii ani, el a lucrat cu câteva zeci de mii de oameni, perfecţionând tehnici pe care le putem folosi singuri, în cartea „Rai şi Pământ: O Conexiune Mediumică”, autorul ne conduce:
Să vedem cu adevărat, să simţim şi să auzim vocea noastră interioară
Să ne întărim câmpul energetic, pentru a putea intra în legătură cu spiritele
Să recunoaştem semnele de la spirite
Să recunoaştem acţiunea îngerilor în viaţa de zi cu zi
Să creăm un cerc de dezvoltare, care să ne mărească sensibilitatea
Să ne depăşim temerile şi limitele
Să ne protejăm de forţe negative, sau care ne fac rău
Odată, Van Praagh i-a răspuns unui reporter: „Eu nu sunt foarte diferit de alţii. Poate că ascult mai mult. Suntem cu toţii ca staţiile radio – trimitem şi receptăm semnale. Televizoarele, radiourile, telefoanele – toate trimit prin aer unde pe care nu le vedem, dar suntem capabili să primim o imagine, să auzim un sunet. Este cam acelaşi lucru”.
Cu toţii avem întrebări arzătoare – despre dragoste, despre rude sau animale de companie plecate dincolo, despre propriile noastre vieţi anterioare – iar Van Praagh ne dă instrumentele cu care să aflăm răspunsurile. Cel mai bun lucru dintre toate este că spiritele ne pot servi ca profesori şi companioni, ne pot stimula şi chiar proteja. Nu trebuie decât să le găsim – iar în „Rai şi Pământ” avem un îndrumător perfect.

Recenzii
Nu există recenzii până acum.