Iubirea trece dincolo
30.00 lei
– vindecă durerea doliului cu ajutor din lumea cealaltă
Atunci când mori, de fapt nu mori. Corpul încetează să mai funcţioneze, dar sufletul este un spirit nemuritor, ce continuă să trăiască dincolo de lumea materială. Chiar şi înţelegând asta, este extrem de dureros să faci faţă morţii cuiva iubit. Spiritele conştientizează acest lucru şi ştiu că persoanele iubite îndoliate, din lumea materială, suferă. De aceea spiritele vor veni să ne ajute emoţional, comunicând cu noi.
Contactul cu un spirit poate fi o experienţă incredibil de vindecătoare, pentru că ne învaţă să ne eliberăm de tristeţea provocată de moarte, dar să păstrăm iubirea
Contactul cu un spirit poate fi o experienţă incredibil de vindecătoare, pentru că ne învaţă să ne eliberăm de tristeţea provocată de moarte, dar să păstrăm iubirea
pentru persoana care a murit. De asemenea, contactul cu spiritul ne ajută să înţelegem că Dumnezeu există, că lumea cealaltă există, că sufletul e nemuritor şi că ne vom reuni cu cei iubiţi atunci când ne va veni vremea să părăsim această lume materială.
Stoc epuizat
Recenzii
Nu există recenzii până acum.