Descriere
Amintirile unei asocieri apropiate, întinse pe o perioadă de peste paisprezece ani cu renumitul Maestru Sri Ramana Maharshi sunt cu adevărat foarte bogate, totuși, dat fiind că majoritatea lor sunt de natură spirituală, ele vor rămâne în mare măsură neexprimate.
Partea I cuprinde aceste reminiscențe – primele impresii despre Maestru -, influența lui spirituală asupra discipolilor, condițiile predominante la Ashram în acele vremuri, câteva reflecții și episoade autobiografice etc.
Partea a II a constă din extrase din caietele în care autorul consemna din când în când, aproape imediat ce erau rostite, răspunsurile traduse în engleză ale Maestrului. Ele acoperă practic întreaga gamă de întrebări pe care un începător pe această cale și le-ar pune, și care, de fapt, au fost rostite fie de autor, fie de alții în prezența lui.
Partea a III a este jurnalul pe care autorul l-a ținut în perioada ultimilor doi ani ai vieții Maestrului. El descrie, cu precădere, scenele finale ce vor încheia evoluția pământească de membru ilustru al divinei rase de rishi care, vreme de mii de ani, au sfințit acest pământ prin prezența și învățătura lor sublimă despre Absolut.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.