Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Scântei de peste veacuri Povestiri istorice (vol. II)

48.00 lei

„Iubiţii mei prieteni şi cititori, mult m-am străduit să înşir aceste povestiri istorice în graiul cel mai simplu şi mai pe înţelesul vostru. Nu ţin să vă învăţ istoria. Ştiu că vi-i dragă şi-o învăţaţi din manual şi de la lecţii. Doresc, râvnesc însă foarte mult, ca din povestirile acestei cărţulii s-o simţiţi şi s-o înţelegeţi mai bine şi mai adânc. S-o fac, adică, să pătrundă în inima voastră cum pătrunde aerul proaspăt, înmiresmat şi luminos al primăverii în poienele pădurilor, unde au dospit răceala iernii şi negurile neştiinţei. Pentru că, vă spun drept, vreau să fac, din întâmplările de demult, făclii de luminat cugetele, să fac din cele ce au fost altădată, pietre de temelie şi trepte pentru zidirile de azi şi de mâine. Că nimic nu s-a născut, nu se naşte şi nu se va naşte din senin. Iar cine ştie de unde porneşte, de unde îşi trage obârşia şi puterea, înţelege mai bine şi unde se află şi încotro va să ajungă şi ce trebuie să facă spre a ajunge acolo unde ţâşneşte.”
Dumitru Almaş

 

Stoc epuizat

SKU: 9789738756250 Categorii: , Etichetă: Product ID: 10915

Descriere

Cuprins extins:

Scurtă lămurire 3
Povestea „Gânditorului” 4
Dromichete şi Lisimah 6
Decebal, eroul strămoşilor, strămoşul eroilor noştri 8
Cea mai frumoasă femeie de pe Columna Traiană 11
Gelu Românul 13
„Ursul” şi-a apărat bărbăteşte „bârlogul” 15
„Dragoş, mândru ca un soare” 18
Legenda mănăstirii Putna 21
Doamna Maria-Oltea apără Cetatea Neamţului 24
Voievodul şi înţeleptul 27
Radu vodă cel Viteaz 30
Visul lui Petru Rareş 33
Sus, la Ciceu, în cetate 36
Ion vodă şi pana cronicarului 40
Mihai vodă Viteazul, faptă şi simbol 43
O tragică spaimă, cu urmări ceva mai norocoase 47
Un domn sărac şi bun 50
Chipul lui Horea 53
Ana Ipătescu 56
Buciumanele din Mărişel 58
întâlnirea fraţilor 63
„Volintirul” transilvan 67
Dorinţa călăraşului Mohor Vasile 70
Cozia, zidirea de la îngemănarea munţilor şi a inimilor româneşti 76

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Scântei de peste veacuri Povestiri istorice (vol. II)”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *